Concepută ca o mănăstire fortificată - și necropolă în același timp – Sucevița a fost înălțată după moartea lui Ștefan cel Mare (1591) de către Gheorghe Movilă, mitropolit de Rădăuți, și de frații lui Ieremia Movilă, domnitor al Moldovei.

De mari proporții (100 m x 104 m), biserica se înalță în mijlocul unei incinte fortificate de formă dreptunghiulară, cu turnuri de apărare la cele patru colțuri. Zidurile incintei sunt construite din blocuri mari de piatră. Turnul-clopotniță, de formă dreptunghiulară, este situat în partea nord-vestică a bisericii; este cel mai puternic din cele patru turnuri.
 
Arhitectura bisericii este specifică Moldovei secolului al XVI-lea: plan triconc, pridvor închis și clopotniță deasupra navei.
 
Compusă dintr-un vast pronaos cu două cupole, o criptă („gropniță”) mică cu o scară în formă de melc și un naos cu o cupolă mare susținută de două arcade, biserica este prevăzută cu două intrări laterale.  Interiorul, bine luminat de ferestrele mari, înconjurate de ornamente gotice, pune în valoare bogata paletă de culori în care predomină nuanțele de verde, roșu și auriu. Păstrate în bună stare, frescele au fost executate de Ioan Zugravul și fratele lui, Sofronie din Suceava, după modelul miniaturilor, în care predomină spiritul narativ al scenelor religioase. Tabloul votiv, reprezentând-o pe doamna Elisabeta, soția voievodului Ieremia și copiii ei se află în dreapta  navei. Dintre frescele exterioare menționăm „Acatistul Maicii Domnului” de pe fațada meridională, „Rugăciunea tuturor sfinților” (absida), „Scara Sfântului Ioan” (nord) și „Arborele lui Ieseu”, „Friza filozofilor” (sud). Muzeul mănăstirii adăpostește obiecte care au aparținut familiei Movilă.